Emoţiile şi sănătatea

Deşi avem o viaţă obişnuită, evoluăm într-o lume aflată în continuă mişcare. Fiecare zi, chiar dacă implica partea ei de rutină, ne aduce ceva neprevăzut (evenimente fericite sau triste, întâlniri noi). Emoţiile noastre ne ajută să reacţionăm corespunzător, pentru că ele servesc drept repere pentru gândirea care încearcă să înţeleagă aceste schimbări inevitabile. Atunci când nu ne înţelegem sentimentele, nu reuşim să dăm sens trăirilor noastre şi suferim. O suferinţă prelungită ne indică faptul că am neglijat, fără îndoială, o parte din noi. Ea ne obligă să ne oprim, să ne punem întrebări, să ne revizuim modul de a trăi şi să ne gândim pentru a înţelege ce anume am acumulat în trecut.

De la naştere până la moarte, ne schimbăm neîncetat. Etapele vieţii (copilăria,adolescenţa, pensionarea, bătrâneţea) generează transformări evidente. Evenimentele ne marchează parcursul vieţii: despărţiri, pierderi, boli...toate modifică interiorul într-un mod subtil.

Viaţa este făcută dintr-o alternanţă de perioade de stabilitate şi de instabilitate. Trăim intr-o relativă stare de stabilitate, o relativă stare de bine până când intervine un eveniment ce repune în discuţie un sens consfinţit în care ne simţeam confortabil. Pentru a ne regăsi echilibrul, trebuie să construim un sens nou. Cât timp nu vom face acest lucru, indispoziţia persistă. Suferinţa apare ca urmare a unei rupturi interioare. Iar când apare suferinţa, nu este doar la nivel mental ci se manifesta şi corporal.Întreaga fiziologie are de suferit ca urmare a eşecului psihismului de a metaboliza o emoţie şi atunci apar bolile.

Suferinţa este inerentă pentru natura umană, fiind imposibil de evitat şi de eliminat. Toţi avem parte de asemenea momente. Ceea ce este foarte important este felul în care este trăită suferinţa, ea putând provoca modificări profunde ale fiinţei. Bineînţeles că are partea ei constructivă: deschide calea spre descoperirea unor aspecte ale sinelui necunoscute până atunci, criza poate fi un prilej de evoluţie (acest aspect apare atunci când persoana nu se adânceşte în suferinţă şi se împotmoleşte în ea devenind o victimă permanentă).

Pentru a evita capcanele suferinţei, este de preferat ca individul în cauză să se adreseze unei persoane competente, care ştie să îl asculte şi îl călăuzeşte în drumul vieţii.