În majoritatea cazurilor de depresie se recomandă doar antidepresivele. Depresia ia naştere în cadrul unei relaţii umane(personale, sociale sau profesionale) în care persoana s-a simţit rănită, relaţie care a suscitat emoţii neplăcute împotriva cărora ea se apără. O moleculă chimică (componentă a medicaţiei) nu poate să repare această rană. Tratamentul ideal constă în corelarea medicaţiei cu psihoterapia. În timp, dozarea medicaţiei va scădea treptat, până la eliminarea ei definitivă.
În fazele acute ale depresiei, medicaţia diminuează intensitatea suferinţei şi o ajută pe persoană să îşi regăsească somnul necesar refacerii. Prin psihoterapie însă, ea ajunge să înţeleagă ce anume a facut-o să fie acum în această situaţie şi să înveţe cum să se apere eficient în viitor de asemenea agresiuni şi manifestari. De multe ori, din păcate, se evită psihoterapia, persoana mulţumindu-se cu medicaţia pe timp îndelungat.Dar, suprimând tristeţea, adică semnalul de alarmă că ceva este în neregulă cu viaţa persoanei, nu se creează o falsă stare de bine care îl păcăleşte pe om în privinţa lui însuşi şi care poate lua locul unei vindecări veritabile? Dacă pilula adoarme emoţia tristeţii, cum poate persoana să înveţe să efectueze un travaliu mental asupra suferinţei sale, cum poate să descopere ce anume dezvăluie această tristeţe în privinţa propriei persoane? Când suferinţa se atenuează dupa administrarea medicaţiei, mai simte persoana nevoia de a vindeca rana dobândită? Într-adevăr, nu este uşor să ne confruntăm cu propriile noastre probleme. Este mai puţin dureros să înghiţim pastile decât să ne aplecăm asupra motivelor propriei degringolade. Unele persoane deprimate (din pacate, cele mai multe) nu vor cu niciun chip să apeleze la psihoterapie, pe motiv că nu au nicio problemă de rezolvat şi cu ce poate să ajute faptul că vorbesc despre asta? Trebuie să recunoaştem că e nevoie de responsabilitate faţă de propria ta persoană pentru a putea face faţă confruntarilor cu ceea ce ascunzi faţă de tine însuţi (însăţi).
E nevoie ca persoana să conştientizeze că adâncirea în tratament medicamentos pe termen lung poate duce la o depedenţă faţă de substanţele din componenţa antidepresivelor. Atunci când suferinţa este prea intensă sau, mai grav, apar efectele secundare ale medicaţiei care, în multe cazuri, în timp se simte nevoia maririi dozei, iar când tristeţea şi oboseala se accentuează, psihoterapia poate întâmpina greutăţi în a se angrena.În plus, persoana devine fragilă, adunând frustrări în timpul tratamentului medicamentos, confruntarea cu ceea ce ea a ignorat mult timp să fie neplacută iar riscul unor acte tragice(suicidare) fiind mai mare.
Persoana deprimată are dreptul la tristeţea ei, dar are şi datoria faţă de propria persoană de a nu tolera intolerabilul. Medicaţia, pentru început, poate să-i atenueze suferinţa şi să i-o facă tolerabilă, iar psihoterapia va aduce ajutorul şi susţinerea necesară pentru a înfunta demonii, aceştia dovedindu-se totdeauna mai puţin periculoşi atunci când învăţăm să-i cunoaştem.
Sigur ca aici este vorba despre o decizie personală pe care noi, psihoterapeuţii, o respectăm.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu